Clubul de fotbal unde nimic nu e imposibil. Cum a ajuns Frăția București din liga a V-a pe prima pagină a New York Times

Aime Lema, antrenorul clubului de fotbal Frăția București, din divizia a cincea românească, sosește primul pe terenul plin de hârtoape al echipei. De o parte se vede o macara și ruinele fabricii Vulcan, de alta mlaștini și pajiști nesfârșite, pe care un cioban își mână turma de oi. Un coteț din sârmă, plin de găini, un cocoș și un ied își au casa alături de tribună și de clubul fără curent electric. Lema, 45 de ani, a sosit la primul său meci ca antrenor al Frăției, în duminica de Florii: „Vă rog să veniți. Astăzi este o zi importantă pentru Frăția. Este o zi importantă pentru mine”, își cheamă antrenorul la meci jucătorii, vorbind cu ei la telefonul mobil. Astfel începe reportajul publicat de prestigiosul cotidian american New York Times, în deschiderea ediției sale online.

„Frăția” este singurul club din România care funcționează pe principiile egalității și nondiscriminării: vârsta, rasa, religia, etnia sau handicapurile nu contează, oricine poate să aibă un loc în echipa de fotbal, e nevoie doar de hotărâre și de un pic de talent.

Lema este primul și singurul antrenor de culoare din fotbalul românesc. Portarul echipei s-a născut doar cu o mână, iar patronul echipei face și munca de întreținere a terenului. Mijlocașul „Frăției” are 46 de ani, iar mulți fotbaliști sunt romi, etnie marginalizată în România și în alte zone ale Europei, scrie NYT.

Antrenorul Lema. FOTO NYT. Sursa Frăția București Facebook.

„Mereu am visat să fiu portar. Mereu mi-a plăcut să controlez terenul și să le spun celorlalți ce să facă”, spune portarul Tudorel Mihăilescu, 47 de ani, care s-a născut doar cu o mână. Deși era mai rapid ca alți portari și arunca mingea cu precizie și forță cu mâna sa dreaptă, comuniștii nu i-au permis să joace, din cauza handicapului său. Și-a găsit loc la „Frăția”.

FOTO NYT. Sursa Frăția București Facebook.

Antrenorul Aime Lema s-a născut la Kinshasa, capitala Republicii Congo, și a venit în România în 1991, să studieze chimia industrială. S-a însurat cu o româncă, a învățat limba română și a rămas aici.

„Nu a existat nicio discriminare pentru că sunt negru. Ei au o altă mentalitate, pentru că nu au crescut ca alții”, spune Lema.

La „Frăția”, nu sunt bani, nu sunt camere tv și nici suporteri. Fondatorul și proprietarul echipei, Constantin Zamfir, este un fost jucător de fotbal, de 50 de ani, care a jucat în divizia a doua românească. Îi plătește pe jucători cu 150 de lei pe meci, iar clubul îl costă 1.000 de euro pe lună. Tot el a săpat fântâna care produce apă rece pentru dușuri, a nivelat terenul de fotbal cu nisip și a plantat iarba pentru gazonul peticit.

FOTO NYT. Sursa Frăția București Facebook.

„Am vrut să formez o echipă ca să dovedesc că poți să reușești cu cel mai bun exemplu, că ușa noastră este deschisă oricui, indiferent de rasă, vârstă sau handicap. Voi dovedi că putem face ceva pozitiv. Nu furând sau bătând, ci fiind frați”, spune patronul Zamfir.

Mulți jucători de la „Frăția” nu au bani, iar hrana este uneori un lux. „De asta cresc găini și capre. Le dau jucătorilor la finalul sezonului, când le e foame. Despre asta e Frăția, împărțirea pâinii”, povestește Zamfir.

SCANDAL MONSTRU în showbiz. Vrea să renunțe la a deveni mamă doar pentru a participa la o emisiune. Cine e și în ce show vrea să apară

El a format echipa în 2001 și a cumpărat terenul în 2003, când fabrica Vulcan a fost privatizată și abandonată. Ca să țină clubul, Zamfir și-a ipotecat casa și folosește banii pe care îi obține din magazinul său, precum și banii obținuți cântând noaptea pe la nunți.

Patronul Zamfir. FOTO NYT. Sursa Frăția București Facebook.

Tot el este cel care repară plasele porților și trasează liniile terenului cu var. „Costă prea mult să pun pe altcineva să facă asta”, explică el.

Meciul din Duminica Floriilor, cu echipa Stefimar, a început cu 15 minute întârziere: capra lui Zamfir a fugit din țarc și a fost fugărită pe tot terenul, până să fie prinsă. Meciul a început însă, iar adversarii le-au și dat un gol. Echipa are însă încredere oarbă în portarul Mihăilescu, care reușește să apere o lovitură liberă doar cu o mână sau dă cu pumnul în mingea venită din corner în careu. Echipa joacă doar cu un om în apărare, lăsând totul pe umerii portarului cu o mână. „Frăția” reușește egalarea din penalty, în ultimul minut al partidei, care se termină 1-1.

FOTO NYT. Sursa Frăția București Facebook.

Zamfir e fericit. Pune de un grătar pe care pune pui și hering pentru jucători. Portarul Mihăilescu are însă alte griji. „Frăția” are trei echipe – una în liga a cincea, una în liga a patra și una de seniori. Mihăilescu e rezervă în liga a patra, însă portarul principal s-a accidentat și el trebuie să-i țină locul peste o săptămână. „O să mă antrenez toată săptămâna. E un vis doar să fiu pe teren. Aici e locul meu, cu frații”, spune portarul, bând o bere, cu mănușile și sacul cu echipament atârnându-i de brațul crescut doar până la cot.